Sand

Am fost de curand la un workshop in cadrul caruia am fost parte dintr-un exercitiu de imaginatie foarte interesant. Subiectul acestuia era sa ma imaginez a fi un cub in desert... Ce-a iesit vedeti mai jos :)

Intre dunele aurii si neregulate ale desertului, stralucesc in lumina soarelui muchiile unui cub.
A aparut din senin, ca de nicaieri, dar s-a format in timp, foarte mult timp, in mii si mii de ani, datorita frigului noptii si caldurii zilei, prin lipirea si presarea si retopirea si-apoi comprimarea particulelor din firele de nisip ale dunelor.
A stat ascuns indelung iar acum, cand si-a vazut muchiile pe deplin trasate, si-a facut loc printre microparticule si-a iesit la suprafata sa vada Soarele.
E un cub galben cu tenta de bronz, nici mare, nici mic, si de n-ar fi in desert ar fi cel mai probabil un cub ca toate cuburile.
Realizeaza ca e singur, departe de celelalte cuburi, de ai sai, si totusi nu se simte singur. Ii este bine in imensitatea desertului si sub razele luminoase, chiar daca uneori arzatoare, ale Soarelui, caci il fac si pe el sa straluceasca.
E liniste in jurul lui si poate gandi mai bine si e vesel si rade cand nisipul ii gadila fatetele.