Steluta

E intuneric.
Orizontul nu-l mai zaresc deja.

Ar fi aproape negru de n-ar fi ele, luminitele din spatiu, stelele, ce-mi cauta ochii si-mi iscodesc sufletul cu razele lor de-argint.

Parc'-ar cauta ceva anume, acolo, in adancurile mele. Dau lespede cu lespede deoparte si ating cu tandrete fiecare firicel de viata si ung in compasiune cu lacrimi de cometa orisice cicatrice intalnita.
Au dat acum de-o rana.
O privesc. Se sfatuiesc ce sa faca in privinta ei.
E oare bine sa intervina si s-o cauterizeze, s-o vindece sau ar da peste cap intregul cumul al lectiilor pe care ales-am candva sa le invat acum?!
Abia palpaind de durere in milostenia lor, aseaza o lespede peste ea, recita cu piosenie o mantra doar de ele stiuta, imi cresteaza o steluta pe invelis si-ncet, strangandu-mi tot mai slab mainile, isi iau zborul inapoi pe Cer, lasandu-ma c-un dor si mai arzator de Tine.